1. Povestea lui Lilith, Adam si Eva
Am citit mult despre acest mit si am dat peste perspectiva feminina a acestuia. Mare parte din textele care se gasesc sunt scrise de traditiile patriahale, care au incercat sa elimine din istorie importanta Divinului Feminin in actul creatiei.
Adam si Lilith
Pe scurt, Adam si Lilith au fost primii oameni. Ei fuseserea creati egali din toate punctele de vedere. Cand a venit momentul sa perpetueze specia umana, lui Lilith i-a fost permis sa fie doar submisiva lui Adam (nu avea dreptul si puterea sa se exprime). Acest lucru a infuriat-o, determinind-o sa pronunte numele Creatorului, lucru care era interzis. Apoi a plecat in desert sa-si caute viziunea si sa se centreze.
In desert a inceput sa creasca in cunoastere si in intelegere, conectandu-se cu natura si spiritul, devenind libera. Dupa timpul petrecut in desert, sperand ca si el a trecut printr-o transformare similara, Lilith se intoarce la Adam, pentru ca ei sa se uneasca in casatoria sacra, ca egali.
Adam si Eva
Adam, in absenta lui Lilith, i-a cerut lui Dumnezeu sa o inlocuiasca pe aceasta cu o femeie supusa, care sa-si suprime propria putere si care sa depinda de el in totalitate. Asa a aparut arhetipul Evei, din frustrarea barbatului, rolul ei fiind sa-l slujeasca.
Eva nu fusese creata din Pamantul Mama, ci dintr-o coasta a lui Adam. Acest lucru este considerat nenatural, pentru ca fata de Lilith, care fusese creata din esenta feminina, Eva a fost creata din imagea de femeie ideala a lui Adam, nefiind egala lui, ci supusa.
Darul lui Lilith pentru Eva
Descoperind aceste lucruri, Lilith a fost tulburata de realizarea ca fiicele Evei vor urma acelasi exemplu pentru urmatoarele generatii, perpetuand cicluri de inconsitenta si submisivitate. Asa ca s-a transformat in sarpe si a tentat-o pe Eva sa guste din fructul copacului cunoasterii, lucru interzis. Evei i s-a dat sansa sa vada adevarul si sa-si schimbe natura, a accesat cunoasterea si a vrut sa o impartaseasaca cu Adam. I-a dat sa guste din fruct si apoi au fost alungati din rai. Multe din urmasele Evei au avut sansa sa aleaga, doar ca nu au fost sustinute de un masculin sanatos.
2. Cultul Zeitei
In Cortule Rosii (spatii in care femeile mergeau cand erau la menstruatie), cultul zeitei era transmis din generatie in generatie. Barbatii nu stiau acest lucru, era interzis. Femeile erau conectate cu Divinul Feminin si se rugau la ea. Divinul Feminin s-a manifestat prin diverse forme pe pamant, pentru a sustine viziunea. Traim niste timpuri in care li se permite femeilor sa se reconecteze la adevarata lor natura si sa se bucure de darul lui Lilith. Puterea de a discerne, cunoaste si actiona, onorandu-se.
3. Egalitatea si barbatii adevarati
Ei bine, barbatii adevarati ar alege o Lilith, nu o Eva care nu isi cunoaste valoarea si singurul ei scop este de a-l sluji pe barbat. Un barbat adevarat isi vrea o partenera egala, alaturi de care poate crea noi realitati. In legendele pe care le mai rasfoiesc, se vorbeste si despre arhetipul lui Pan, Cel onorabil si Peter Pan, barbatul-copil, care nu se maturizeaza emotional. Peter Pan vaneaza noaptea femei ca Lilith, dar ziua se intoarce la o Eva supusa. Si problema este ca acest model a fost transmis din generatii in generatii.
4. Trezirea Evei
Eva draga, nu am nimic cu tine, dar e timpul sa inveti sa te iubesti si sa te respecti! Pentru ca Peter Pan nu o sa te sustina niciodata sa evoluezi!
Cred ca o sa-mi pun multa lume in cap cu aceste randuri, dar sincer, pe Lilith din mine nu o intereseaza.
5. Arhetipul Evei – Arhetipul Fecioarei
Este acea femeie care orice ar face, este cu scopul de a atrage atentie si confirmari, pentru ca nu are incredere in ea. Isi respinge feminintatea, pentru ca a ramas inca cu „rana Fecioarei” neonorate, de la prima menstruatie, cand nu a fost initiata in frumusetea femeii mature. Judeca celelalte femei si este in competitie cu ele. Face orice pentru ca barbatii sa o adore. Isi da din putere, din viziune. O astfel de femeie considera ca feminitatea inseamna doar haine, machiaj, statut social, corp. Pantecul ei este incarcat cu toate aceste lucruri si, de munte ori, are probleme de sanatate.
Incepe sa le conduca si pe celelalte femei din jurul ei, fix in aceeasi prapastie. Scrie carti despre feminitate, face reviste despre cum este o femeie adevarata. Face poze senzuale si le pune pe Facebook. Nu sunt niciodata multumite de ele, nu sunt prezente in viata lor, deci nu se pot bucura si nu pot observa frumusetea si puterea lor adevarate!
6. Arhetipul Lilith – Arhetipul Magicienei
Este femeia rebela si libera, care isi apartine ei. Este conectata cu Mama Pamant, cu Luna, cu elementele, cu Divinul Feminin si cu sacralitatea corpului ei. Ea nu vrea sa fie supusa nimanui. Ea vrea egalitate si respect. Nu este dispusa sa isi dea din putere pentru a fi umilita. Isi doreste sa aiba alaturi de ea un Pan onorabil, caruia nu ii este frica de puterea ei. Stie ca Pantecul ei este centrul puterii sale si il onoreaza. Isi doreste sa construiasca relatii autentice. Si-a imbratisat si umbra si lumina.
Eva se simte amenintata de ea, o admira si o uraste in acelasi timp. O considera prea masculina si ca nu stie cum sa fie femeia bibelou.
7. Echilibrul dintre masculin si feminin
Traim niste vremuri in care Patriahatul si Matriahatul se doresc a trai in echilibru si Pace. Mii de femei din lumea intreaga se roaga pentru asta. Lucreaza pentru a ancora o noua constiinta a Divinului Feminin. Femeile au acumulat multe traume, si aceste traume sunt stocate in pantecele lor. De aceea acum se lucreaza pe Vindecarea si Binecuvantarea Pantecului – Yoni.
Draga femeie, pe ce cale iti doresti sa pasesti in continuare? Pe calea lui Lilith sau a Evei?
Marilu Romedea
imagine: www.pinterest.com